Home |  | Audio |  | Index |  | Verses

Ieşirea - Exod / Exodus

capitol: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40

1 Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mînat turma pînă dincolo de pustie, şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
2 Îngerul Domnului i S'a arătat într'o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s'a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.
3 Moise a zis: ,,Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată, şi pentru ce nu se mistuie rugul.``
4 Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l -a chemat din mijlocul rugului, şi a zis: ,,Moise! Moise!`` El a răspuns: ,,Iată-mă!``
5 Dumnezeu a zis: ,,Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pămînt sfînt.``
6 Şi a adăugat: ,,Eu sînt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.`` Moise şi -a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.
7 Domnul a zis: ,,Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.
8 M'am pogorît ca să -l izbăvesc din mîna Egiptenilor, şi să -l scot din ţara aceasta şi să -l duc într -o ţară bună şi întinsă, într'o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe cari le locuiesc Cananiţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.
9 Iată că strigătele Israeliţilor au ajuns pînă la Mine, şi am văzut chinul cu care îi chinuesc Egiptenii.
10 Acum, vino, Eu te voi trimete la Faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.``
11 Moise a zis lui Dumnezeu: ,,Cine sînt eu, ca să mă duc la Faraon, şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?``
12 Dumnezeu a zis: ,,Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimes: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.``
13 Moise a zis lui Dumnezeu: ,,Iată, cînd mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: ,Dumnezeul părinţilor voştri m'a trimes la voi`; şi mă vor întreba: ,Care este Numele Lui?` ce le voi răspunde?``
14 Dumnezeu a zis lui Moise: ,,Eu sînt Cel ce sînt.`` Şi a adăugat: ,,Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ,,Cel ce se numeşte ,Eu sînt`, m'a trimes la voi.``
15 Dumnezeu a mai zis lui Moise: ,,Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ,Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m'a trimes la voi. Acesta este Numele Meu pentru vecinicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.
16 Du-te, strînge pe bătrînii lui Israel, şi spune-le: ,Mi s'a arătat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: ,V'am văzut, şi am văzut ce vi se face în Egipt,
17 şi am zis: ,Vă voi scoate din suferinţa Egiptului, şi vă voi duce în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, într'o ţară unde curge lapte şi miere.`
18 Ei vor asculta de glasul tău; şi te vei duce, tu şi bătrînii lui Israel, la împăratul Egiptului, şi îi veţi spune: ,Domnul, Dumnezeul Evreilor, s'a întîlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeului nostru.`
19 Ştiu că împăratul Egiptului n'are să vă lase să plecaţi decît silit de o mînă puternică.
20 Eu Îmi voi întinde mîna, şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni, pe cari le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecaţi.`
21 Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea Egiptenilor; şi, cînd veţi pleca, nu veţi pleca cu mînile goale.
22 Fiecare femeie va cere dela vecina ei şi dela cea care locuieşte în casa ei, vase de argint, vase de aur, şi haine, pe cari le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jăfui astfel pe Egipteni.``

Top |  | Next Chapter  |  | Index |  | Home
Full online version here [with search engine, multilingual display and audio Bible]