Levitic / Leviticus
1 Domnul a zis lui Moise: ,,Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le: ,Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat;
2 afară de rudele lui cele mai deaproape, de mama lui, de tatăl lui, de fiul lui, de fratele lui,
3 şi de soru-sa care -i încă fecioară, stă lîngă el şi nu este măritată, afară de aceştia, să nu se atingă de niciun alt mort.
4 Ca unul care este fruntaş în poporul lui, să nu se facă necurat, atingîndu-se de un mort.
5 Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv în cap, pentru un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii, şi să nu-şi facă tăieturi în carne.
6 Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor, şi să nu necinstească Numele Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mîncarea Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinţi.
7 Să nu-şi ia de nevastă o curvă sau o spurcată, nici o femeie lăsată de bărbatul ei, căci ei sînt sfinţi pentru Dumnezeul lor.
8 Să -l socoteşti ca sfînt, căci el aduce mîncarea Dumnezeului tău; el să fie sfînt pentru tine, căci Eu sînt sfînt, Eu, Domnul, care vă sfinţesc.
9 Dacă fata unui preot se necinsteşte curvind, necinsteşte pe tatăl ei: să fie arsă în foc.
10 Preotul care este mare preot între fraţii lui, pe capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere, şi care a fost închinat în slujba Domnului şi îmbrăcat în veşminte sfinţite, să nu-şi descopere capul, şi să nu-şi sfîşie veşmintele.
11 Să nu se ducă la niciun mort; să nu se facă necurat, şi să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa.
12 Să nu iasă din sfîntul locaş, şi să nu necinstească sfîntul locaş al Dumnezeului său; căci untdelemnul ungerii Dumnezeului său este o cunună pe el. Eu sînt Domnul.
13 Femeia pe care o va lua el de nevastă, să fie fecioară.
14 Să nu ia nici o văduvă, nici o femeie despărţită de bărbat, nici o femeie spurcată sau curvă; ci femeia pe care o va lua de nevastă din poporul său, să fie fecioară.
15 Să nu-şi necinstească sămînţa în poporul lui; căci Eu sînt Domnul, care -l sfinţesc.``
16 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
17 ,,Vorbeşte lui Aaron, şi spune -i: ,Niciun om din neamul tău şi din urmaşii tăi care va avea o meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă mîncarea Dumnezeului lui.
18 iciun om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie: şi anume nici un om orb, şchiop, cu nasul cîrn sau cu un mădular mai lung;
19 nici un om cu piciorul frînt sau cu mîna frîntă;
20 nici un om ghebos sau pipernicit, cu albeaţă în ochi, care are rîie, pecingine sau boşit.
21 iciun om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească: să nu se apropie ca să aducă mîncarea Dumnezeului lui.
22 Din mîncarea Dumnezeului lui, fie lucruri prea sfinte, fie lucruri sfinte, va putea să mănînce.
23 Dar să nu se ducă la perdeaua dinlăuntru, şi să nu se apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu sînt Domnul, care îi sfinţesc.``
24 Astfel a vorbit Moise lui Aaron şi fiilor săi, şi tuturor copiilor lui Israel.