Home |  | Audio |  | Index |  | Verses

1 Regi / 1 Kings

capitol: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

1 Cuvîntul Domnului a vorbit astfel lui Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa:
2 ,,Eu te-am ridicat din ţărînă, şi te-am pus mai mare peste poporul Meu Israel; dar pentrucă ai umblat pe calea lui Ieroboam, şi ai făcut pe poporul Meu Israel să păcătuiască, pentruca să Mă mînii prin păcatele lor,
3 iată că voi mătura pe Baeşa şi casa lui, şi casa ta o voi face ca şi casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
4 Cine va muri în cetate din casa lui Baeşa, va fi mîncat de cîni, şi cine va muri pe cîmp dintr'ai lui, va fi mîncat de păsările cerului.``
5 Celelalte fapte ale lui Baeşa, ce a făcut el, şi isprăvile lui, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
6 Baeşa a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat la Tirţa. Şi în locul lui a domnit fiul său Ela.
7 Cuvîntul Domnului vorbise prin proorocul Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa, şi împotriva casei lui, pe deoparte pentru tot răul pe care -l făcuse supt ochii Domnului, mîniindu -L prin lucrul mînilor lui şi ajungînd ca şi casa lui Ieroboam, iar pe de alta pentrucă lovise casa lui Ieroboam.
8 În al douăzeci şi şaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeşa. El a domnit peste Israel la Tirţa. A domnit doi ani.
9 Slujitorul său Zimri, care era mai mare peste jumătate din carăle lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirţa, chefuind şi îmbătîndu-se în casa lui Arţa, căpetenia casei împăratului la Tirţa.
10 Zimri a intrat, l -a lovit şi l -a ucis, în al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Şi a domnit el în locul lui.
11 Cînd s'a făcut împărat şi a şezut pe scaunul lui de domnie, a omorît toată casa lui Baeşa, n'a lăsat să scape nimeni din ai lui: nici rudă nici prieten.
12 Zimri a nimicit toată casa lui Baeşa, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul împotriva lui Baeşa prin proorocul Iehu,
13 din pricina tuturor păcatelor pe cari le săvîrşise Baeşa şi fiul său Ela, şi în cari tîrîseră şi pe Israel, mîniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
14 Celelalte fapte ale lui Ela, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
15 În al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Zimri a domnit şapte zile la Tirţa. Poporul tăbăra împotriva Ghibetonului care era al Filistenilor.
16 Şi poporul a auzit în tabără vestea aceasta: ,,Zimri a uneltit, şi chiar a ucis pe împărat!`` Şi în ziua aceea, tot Israelul a pus în tabără ca împărat al lui Israel pe Omri, căpetenia oştirii.
17 mri, şi tot Israelul cu el, au pornit din Ghibeton, şi au împresurat Tirţa.
18 Zimri, văzînd că cetatea este luată, a intrat în cetăţuia casei împăratului, şi a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el,
19 din pricina păcatelor pe cari le săvîrşise, făcînd ce este rău înaintea Domnului, umblînd pe calea lui Ieroboam, săvîrşind păcatele pe cari le făcuse Ieroboam, şi făcînd şi pe Israel să păcătuiască.
20 Celelalte fapte ale lui Zimri, şi uneltirea pe care a făcut -o el nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
21 Atunci poporul lui Israel s'a desbinat în două părţi; jumătate din popor voia să facă împărat pe Tibni, fiul lui Ghinat, şi jumătate era pentru Omri.
22 Ceice urmau pe Omri au biruit pe ceice urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Tibni a murit, şi Omri a domnit.
23 În al treizeci şi unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit şase ani la Tirţa,
24 a cumpărat dela Şemer muntele Samariei, cu doi talanţi de argint; a întărit muntele, şi a pus cetăţii pe care a zidit -o, numele Samaria, după numele lui Şemer, domnul muntelui.
25 mri a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a lucrat mai rău decît toţi ceice fuseseră înaintea lui.
26 A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s'a dedat la păcatele în cari tîrîse Ieroboam pe Israel, mîniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
27 Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el, şi isprăvile lui, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
28 mri a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat la Samaria. Şi în locul lui a domnit fiul său Ahab.
29 Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel, în al treizeci şi optulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit douăzeci şi doi de ani peste Israel la Samaria.
30 Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decît toţi ceice fuseseră înaintea lui.
31 Şi, ca şi cum ar fi fost puţin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă şi pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul Sidoniţilor, şi a slujit lui Baal şi s'a închinat înaintea lui.
32 A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal pe care l -a zidit la Samaria,
33 şi a făcut un idol Astarteei. Ahab a făcut mai multe rele decît toţi împăraţii lui Israel cari fuseseră înaintea lui, ca să mînie pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
34 Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăş Ierihonul; i -a pus temeliile cu preţul lui Abiram, întîiul lui născut, şi i -a pus porţile cu preţul lui Segub, cel mai tînăr fiu al lui, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.

Top |  | Next Chapter  |  | Index |  | Home
Full online version here [with search engine, multilingual display and audio Bible]