Home |  | Audio |  | Index |  | Verses

Isaia / Isaiah

capitol: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

1 ,,Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mîndru, în plinătatea puterii Lui? -,Eu sînt Cel care am făgăduit mîntuirea, şi am putere să izbăvesc!`` -
2 ,,Dar pentru ce Îţi sînt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?`` -
3 ,,Eu singur am călcat în teasc, şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mînia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sîngele lor a ţîşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mînjit toate hainele Mele cu el.
4 Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei.
5 Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M'ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi -a fost într'ajutor, şi urgia mea M'a sprijinit!
6 Am călcat astfel în picioare popoare în mînia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, şi le-am vărsat sîngele pe pămînt.``
7 Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate faţă de casa lui Israel, căci i -a făcut după îndurările şi bogăţia dragostei Lui.
8 El a zis: ,,Negreşit, ei sînt poporul Meu, nişte copii cari nu vor fi necredincioşi!`` Şi astfel El s'a făcut Mîntuitorul lor.
9 În toate necazurile lor n'au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i -a mîntuit; El Însuş i -a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i -a sprijinit şi i -a purtat în zilele din vechime.
10 Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfînt; iar El li s'a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.
11 Atunci poporul Său şi -a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise, şi a zis: ,,Unde este Acela, care i -a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfînt;
12 care povăţuia dreapta lui Moise, cu braţul Său cel slăvit; care despica apele înaintea lor, ca să-Şi facă un Nume vecinic;
13 care îi călăuzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească?``
14 ,,Ca fiara, care se pogoară în vale, aşa i -a dus Duhul Domnului la odihnă. Aşa ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume plin de slavă!``
15 ,,Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea sfîntă şi slăvită: unde este rîvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine!
16 Totuş Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel nu ştie cine sîntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din vecinicie, Te numeşti ,Mîntuitorul nostru.``
17 Pentruce, Doamne, ne laşi să rătăcim dela căile Tale, şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale!
18 Poporul Tău cel sfînt n'a stăpînit ţara de cît puţină vreme; vrăjmaşii noştri au călcat în picioare locaşul Tău cel sfînt.
19 Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cîrmuit Tu, şi peste care niciodată nu s'a chemat Numele Tău...

Top |  | Next Chapter  |  | Index |  | Home
Full online version here [with search engine, multilingual display and audio Bible]