Ieremia / Jeremiah
1 ,,Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta Ierusalimul.
2 Chiar cînd zic: ,Viu este Domnul!` ei jură strîmb.`
3 ,,Doamne, nu văd ochii Tăi adevărul? Tu -i loveşti şi ei nu simt nimic; îi nimiceşti, şi nu vor să ia învăţătură; iau o înfăţişare mai tare de cît stînca, nu vor să se întoarcă la Tine.``
4 ,,Eu ziceam: ,Numai cei mici sînt aşa; ei lucrează fără minte, pentru că nu cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!
5 Mă voi duce deci la cei mari, şi le voi vorbi; căci ei cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!` ,Dar toţi au sfărîmat jugul, şi au rupt legăturile.
6 De aceea îi omoară leul din pădure, şi -i nimiceşte lupul din pustie. Stă la pîndă pardosul înaintea cetăţilor lor: toţi cei ce vor ieşi din ele vor fi sfîşiaţi; căci fărădelegile lor sînt multe, abaterile lor s'au înmulţit!``
7 ,,Cum să te iert? -zice Domnul-Copiii tăi M'au părăsit, şi jură pe dumnezei cari n'au fiinţă. Şi după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie, şi aleargă cu grămada în casa curvei!
8 Ca nişte cai bine hrăniţi, cari aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează după nevasta aproapelui său.``
9 ,,Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor?``
10 ,,Suiţi-vă pe zidurile ei şi dărîmaţi, dar nu nimiciţi de tot! Luaţi -i butucii aceştia, căci nu sînt ai Domnului!
11 Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase, zice Domnul.``
12 ,,Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: ,Nu este El! Şi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia nici foametea.
13 Proroocii sînt vînt, şi nu Dumnezeu vorbeşte în ei. Aşa să li se facă şi lor!``
14 ,,Deaceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor: ,Pentrucă aţi zis lucrul acesta, iată, Cuvîntul Meu îl fac foc în gura ta, şi poporul acesta lemne, ca să -i ardă focul acesta.
15 Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel, -zice Domnul-un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n'o cunoşti, şi ale cărui vorbe nu le pricepi.
16 Tolba lui cu săgeţi este ca un mormînt deschis; toţi sînt nişte viteji.
17 El îţi va mînca secerişul şi pînea, îţi va mînca fiii şi fiicele, îţi va mînca oile şi boii, îţi va mînca via şi smochinul; şi îţi va trece prin sabie cetăţile întărite, în cari te încrezi.
18 Dar, şi în zilele acelea, zice Domnul, -nu vă voi nimici de tot.
19 Dacă veţi întreba atunci: ,Pentruce ne -a făcut toate acestea Domnul, Dumnezeul nostru?`` ,,Aşa le vei răspunde: ,După cum voi M'aţi părăsit şi aţi slujit unor dumnezei străini în ţara voastră, tot aşa, acum veţi sluji unor străini într'o ţară care nu este a voastră!``
20 ,,Spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, vestiţi -l în Iuda, şi ziceţi:
21 ,Ascultaţi lucrul acesta, popor fără minte, şi fără inimă, care are ochi şi nu vede, urechi şi n'aude!
22 ,Nu voiţi să vă temeţi de Mine, zice Domnul, nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea?` Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar vecinic, pe care nu trebuie să -l treacă. Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuş sînt neputincioase; urlă, dar nu -l trec.
23 Poporul acesta însă are o inimă dîrză şi răzvrătită; se răscoală, şi pleacă,
24 şi nu zic în inima lor: ,Să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, care dă ploaie la vreme, ploaie timpurie şi tîrzie, şi ne păstrează săptămînile hotărîte pentru seceriş.
25 ,Din pricina nelegiuirilor voastre n'au loc aceste orînduiri, păcatele voastre vă lipsesc de aceste bunătăţi.
26 Căci în poporul Meu sînt oameni răi; ei pîndesc ca păsărarul care întinde laţuri, întind curse, şi prind oameni.
27 Cum se umple o colivie de păsări, aşa se umplu casele lor prin vicleşug; aşa ajung ei puternici şi bogaţi.
28 Se îngraşă, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi.
29 ,,Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor?``
30 ,,Grozave lucruri, urîcioase lucruri se fac în ţară.
31 Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpînesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?