Home |  | Audio |  | Index |  | Verses

Galateni / Galatians

capitol: 1 2 3 4 5 6

1 Rămîneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăş supt jugul robiei.
2 Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.
3 Şi mărturisesc iarăş încă odată oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea.
4 Voi, cari voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v'aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.
5 Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.
6 Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n'au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.
7 Voi alergaţi bine: cine v'a tăiat calea ca să n'ascultaţi de adevăr?
8 Înduplecarea aceasta nu vine dela Cel ce v'a chemat.
9 Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala.
10 Eu, cu privire la voi, am, în Domnul, încrederea că nu gîndiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură, va purta osînda, oricine ar fi el.
11 Cît despre mine, fraţilor, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sînt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s'a dus.
12 Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură!
13 Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pămîntească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.
14 Căci toată Legea se cuprinde într'o singură poruncă: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.``
15 Dar dacă vă muşcaţi şi vă mîncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.
16 Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti.
17 Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
18 Dacă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu sînteţi supt Lege.
19 Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,
20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
23 blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
24 Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei.
25 Dacă trăim Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
26 Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărîtîndu-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Top |  | Next Chapter  |  | Index |  | Home
Full online version here [with search engine, multilingual display and audio Bible]