Psalmi / Psalms
1 u nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta!
2 Pentruce că zică neamurile: ,,Unde este Dumnezeul lor?``
3 Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.
4 Idolii lor sînt argint şi aur, făcuţi de mîni omeneşti.
5 Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,
6 au urechi, dar n'aud, au nas, dar nu miroase,
7 au mîni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gîtlejul lor.
8 Ca ei sînt cei ce -i fac; toţi cei ce se încred în ei.
9 Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
10 Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
11 Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
12 Domnul Şi-aduce aminte de noi: El va binecuvînta, va binecuvînta casa lui Israel, va binecuvînta casa lui Aaron,
13 va binecuvînta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari.
14 Domnul să vă înmulţească tot mai mult, pe voi şi pe copiii voştri!
15 Fiţi binecuvîntaţi de Domnul, care a făcut cerurile şi pămîntul!
16 Cerurile sînt ale Domnului, dar pămîntul l -a dat fiilor oamenilor.
17 u morţii laudă pe Domnul, şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii,
18 ci noi, noi vom binecuvînta pe Domnul, deacum şi pînă în veac. Lăudaţi pe Domnul!