1 (Către mai marele cîntăreţilor. Se cîntă ca şi ,,Crinul mărturiei``. O cîntare de laudă a lui David, spre învăţătură. Făcută cînd purta război cu Sirienii din Mesopotamia şi cu Sirienii din Ţoba şi cînd s'a întors Ioab şi a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de Edomiţi.) Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat, şi Te-ai mîniat: ridică-ne iarăş!
2 Ai cutremurat pămîntul, l-ai despicat; drege -i spărturile, căci se clatină!
3 Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.
4 Ai dat celorce se tem de Tine un steag, ca să -l înalţe spre biruinţa adevărului. -
5 Pentruca prea iubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta, şi ascultă-ne!
6 Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui: ,,Voi ieşi biruitor, voi împărţi Sihemul, şi voi măsura valea Sucot.
7 Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cîrmuire:
8 Moab este ligheanul în care Mă spăl: peste Edom Îmi arunc încălţămintea: ţara Filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!`` -
9 Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?
10 are nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat, şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
11 Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zădarnic.
12 Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, şi El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.