1 (O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
2 Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!
3 Tu întorci pe oameni în ţărînă, şi zici: ,,Întoarceţi-vă fiii oamenilor!``
4 Căci înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
5 Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş:
6 înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
7 oi sîntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta.
8 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
9 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
10 Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.
11 Dar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
12 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
13 Întoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!
14 Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.
15 Înveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea!
16 Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor!
17 Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!